Vlad Ţepeş
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
Acest articol sau această secţiune trebuie pus(ă) în formatul standard. Ştergeţi eticheta la încheierea standardizării. |
 |
Acest articol sau această secţiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteţi ajuta găsind susţinere bibliografică pentru conţinutul paginii. |
| Vlad al III-lea Ţepeş | ||
|---|---|---|
| Domnitor al Ţării Româneşti | ||
 |
||
| Vlad Ţepeş | ||
| Domnie | august 1448 - octombrie 1448 august 1456 - decembrie 1462 decembrie 1476 |
|
| Născut | nov./dec. 1431 | |
| Sighişoara | ||
| Decedat | decembrie 1476 | |
| Predecesor | Vladislav al II-lea Basarab Laiotă cel Bătrân |
|
| Succesor | Vladislav al II-lea Radu cel Frumos Basarab Laiotă cel Bătrân |
|
| Căsătorit cu | Jusztina Szilagyi Cneajna Bathory Ilona Huniade |
|
| Urmaşi | Mihnea cel Rău - Vlad |
|
| Tată | Vlad al II-lea Dracul | |
| Mamă | Doamna Chiajna | |
Vlad Ţepeş (n. noiembrie/decembrie 1431 - d. decembrie 1476), denumit şi Vlad Drăculea (sau Dracula, de către străini), a domnit în Ţara Românească în anii 1448, 1456-1462 şi 1476.
Cuprins |
[modifică] Familia şi consideraţii generale
S-a născut în cetatea Sighişoara în Transilvania[1]. A fost fiul lui Vlad al II-lea Dracul şi al unei nobile transilvănene.
A fost de două ori căsătorit: cu o nobilă din Transilvania şi cu Ilona Szilagyi, verişoară cu Matei Corvin.
A avut trei băieţi: Mihail, Vlad cu transilvăneanca şi pe Mihnea I cel Rău cu Ilona.
În timpul domniei sale, Ţara Românească şi-a obţinut temporar independenţa faţă de ameninţarea otomană. Vlad Ţepeş era vestit datorită cruzimii sale şi datorită faptului că îşi trăgea inamicii în ţeapă. Din porunca sa sute de oameni au fost executaţi în acest mod. Datorită disputelor cu negustorii braşoveni, aceştia l-au caracterizat, propagandistic, ca un domnitor crud, deşi cruzimea sa era obişnuită în acele timpuri.
În 1453, Imperiul Bizantin a fost înlocuit de Imperiului Otoman, care obţine controlul asupra Constantinopolului (actuala denumire turcă Istanbul) şi care continua să asedieze Europa. În cele din urmă, Imperiul Otoman ajunge să controleze mare parte din Balcani (teritoriile statelor actuale Serbia, parţial Ungaria, parţial România, Bulgaria, Armenia şi Grecia), extinderea spre occident oprindu-se la porţile Vienei, al cărei asediu este respins. În acest context istoric, Vlad Ţepeş a fost un prinţ care a luptat pentru a-şi apăra domnia şi ţara, folosind împotriva inamicilor metodele de disuasiune specifice epocii, din care făceau parte şi execuţiile şi supliciile cu caracter exemplar şi de intimidare.
[modifică] Originea supranumelui „Drăculea“ şi a poreclei „Ţepeş“
Tatăl său, Vlad al II-lea Dracul, a fost atras în Ordinul Dragonului cu aproape un an înainte. Ordinul - care poate fi comparat cu Ordinul Maltei sau cu Ordinul Cavalerilor Teutoni - era o societate militaro-religioasă, ale cărei baze au fost puse în 1387 de Sigismund de Luxemburg, Rege al Ungariei (mai târziu Sfânt Împărat Roman) şi de cea de-a doua soţie a sa, Barbara Cilli.
Simbolul Ordinului era Dragonul. Principalele scopuri ale unor astfel de ordine fraternale erau protejarea intereselor catolicismului şi cruciada contra turcilor otomani. Datorită apartenenţei sale la Ordinul Dragonului, tatăl lui Vlad „Ţepeş“ era supranumit şi Vlad Dracul, „drac“ păstrând la acea vreme şi semnificaţia de dragon. Ca fiu al lui Vlad al II-lea Dracul, Vlad al III-lea a fost supranumit şi „Drăculea“, termen utilizat de însuşi Vlad Ţepeş în corespondenţa oficială.
Porecla Ţepeş i s-a atribuit lui Vlad al III-lea de pe urma execuţiilor frecvente prin trasul în ţeapă, pe care acesta se pare că le ordona. Chiar şi turcii îl denumeau Kazikli Bey, (însemnând Prinţul Ţepeş). Acest nume a fost utilizat pentru prima oară într-o cronică valahă din 1550 şi s-a păstrat în istoria română.
[modifică] Domn al Ţării Româneşti
[modifică] Începutul domniei
În iarna anului 1436, Vlad al II-lea Dracul a devenit domn al Ţării Româneşti (una dintre cele trei provincii româneşti, celelalte două sunt Moldova şi Transilvania) şi s-a stabilit la Curtea domnească de la Târgovişte, unde Vlad Ţepeş şi-a urmat tatăl şi a trăit şase ani. În 1442, din motive politice, Vlad şi fratele său mai tânăr, Radu cel Frumos au fost luaţi ostatici de către sultanul Murad al II-lea; Vlad al III-lea a stat ostatic până în 1448, în timp ce fratele său a rămas până în 1462. Această perioadă de captivitate a jucat un rol important în ascendenţa la putere a lui Vlad; cel mai probabil în această perioadă a adoptat acel punct de vedere al vieţii foarte pesimist. Turcii l-au eliberat după ce l-au informat de moartea tatălui său în 1447 - asasinat la comanda lui Vladislav al II-lea, rival la tronul Ţării Româneşti. El a aflat şi despre moartea fratelui său mai mare, Mircea, şi despre cum cel mai vârstnic fiu legitim al lui Vlad Dracul a fost torturat şi îngropat de viu de boierii de la Târgovişte.
La vârsta de 17 ani, Vlad Ţepeş, susţinut de o cavalerie turcească şi un contingent de trupe împrumutate lui de paşa Mustafa Hassan, a făcut primul pas în cucerirea tronului valah. Dar, două luni mai târziu, a fost înfrânt de Vladislav al II-lea, care şi-a reluat tronul. Pentru a-şi asigura a doua şi cea mai lungă domnie, Vlad al III-lea a fost nevoit să aştepte până pe 20 august 1456, când a avut satisfacţia de a-şi omorî duşmanul de moarte şi asasinul tatălui său.
Primul act important de răzbunare a fost indreptat către boierii din Târgovişte, vinovaţi de moartea tatălui şi a fratelui său. În duminica de Paşti a anului 1459, el a arestat toate familiile de boieri care au participat la petrecerea princiară. Cei mai bătrâni au fost traşi în ţeapă, iar ceilalţi au fost forţaţi să străbată pe jos drumul de o sută de kilometri din capitală până la Poenari, unde au fost forţaţi să construiască o fortăreaţă pe ruinele unui avanpost vechi cu vedere la râul Argeş. Cei care au murit au fost înlocuiţi, astfel domnitorul reuşind să creeze o nouă nobilime şi să obţină o fortăreaţă pentru viitoare urgenţe.
Vlad Ţepeş era cunoscut pentru tehnicile sale de pedepsire brutale. Conform detractorilor saşi (din Transilvania), el ordona adeseori ca oamenii să fie jupuiţi de piele, fierţi, decapitaţi, orbiţi, strangulaţi, spanzuraţi, arşi, fripţi, ciopârţiţi, bătuţi în cuie, îngropaţi de vii, înjunghiaţi etc. De asemenea, îi plăcea să le taie victimelor nasul, urechile, organele genitale şi limba. Însă metoda sa favorită era trasul în ţeapă, de unde a provenit porecla de Ţepeş, cel care trage în ţeapă. Această tehnică a fost folosită în anii 1457, 1459 şi 1460 contra negustorilor transilvăneni care au ignorat legile sale de comerţ. Incursiunile pe care le făcea între saşii din Transilvania erau de asemenea acte de protecţionism menite să protejeze activităţile comerciale din Ţara Românească. În acea perioadă era obişnuit ca pretendenţii la tronul Ţării Româneşti să găsească sprijin în Transilvania, de unde aşteptau momentul potrivit pentru a acţiona.
[modifică] Povestiri despre Vlad Ţepeş
Există multe povestiri şi anecdote care surprind filozofia lui Vlad al III-lea Dracula. El era recunoscut pentru chemarea sa aprigă la onestitate şi ordine. Aproape orice infracţiune, de la minciună şi furt până la omor, puteau fi pedepsite prin trasul în ţeapă. Fiind sigur de eficacitatea legilor sale, Vlad al III-le a lăsat o cupă de aur la vedere, în piaţa centrală din Târgovişte. Cupa putea fi folosită de călătorii însetaţi, însă trebuia să rămână în piaţă. Conform surselor istorice, în timpul domniei sale, aceasta nu a fost niciodată furată şi a rămas aproape nefolosită.
Vlad al III-lea era de asemenea preocupat ca toţi locuitorii ţării să muncească şi să fie productivi pentru comunitate. Îi privea pe bolnavi, vagabonzi şi cerşetori ca pe nişte hoţi. Ca urmare, într-o zi toti vagabonzii si bolnavii din Ţara Româneacă au fost invitaţi la curtea domnească din Târgovişte pentru ospăţ. După ce invitaţii au mâncat şi au băut, el i-a întrebat dacă ar vrea să nu mai fie niciodată săraci. După ce a primit un răspuns pozitiv, a ordonat ca hala să fie închisă şi incendiată. Nimeni nu a supravieţuit.
O altă poveste spune că doi călugări care au intrat în Ţara Românească, au venit să-l viziteze pe Vlad la castelul său. Călugării ştiau de reputaţia lui Vlad şi când acesta le-a cerut părerea despre domnia sa, aceştia au răspuns în mod diferit. Unul a minţit, spunând că Vlad era un dur, dar totuşi doar un prinţ, iar celălalt a condamnat în mod deschis metodele sale ca tortură. Relatările diferă în a spune care din cei doi călugări au fost traşi în ţeapă.
Mai există o legendă care povesteşte cum Vlad Ţepeş a tras în ţeapă un presupus boier care declara cu neruşinare că i s-a furat o pungă cu o sută de galbeni. Acesta i-a cerut domnitorului protecţie. Peste două zile, boierul s-a întors.
Altă legendă spune ca a înscenat un furt unui boier din Sfatul Ţării (o pungă cu 50 de galbeni) iar când acesta s-a înfăţişat domnitorului, a declarat că i se furase 100 de galbeni. Pentru minciună a fost tras în ţeapă.[necesită citare]
[modifică] Conflictul cu Imperiul Otoman
La începutul lui 1462, Vlad a lansat o campanie împotriva turcilor pe Dunăre, omorând peste 38.000 de oameni. Datorită faptului că emisarii au refuzat să-şi dea turbanele jos în faţa sa, Vlad s-a asigurat că emisarii vor rămâne cu ele aşa, poruncind să le fie bătute cuie în capete. De asemenea, refuzul dat cererii unor emisari turci de a plăti tribut, l-a infuriat pe sultanul Mahomed. Acest gest de împotrivire a fost riscant, armata sultanului Mahomed al II-lea fiind cu mult mai puternică decât cea a Ţării Româneşti. Când sultanul a aflat despre execuţia brutală a celor doi trimişi ai săi, acesta s-a hotărât să-l distrugă pe Vlad o dată pentru totdeauna. Astfel, sultanul a ordonat lansarea unui masiv atac asupra Valahiei, cu scopul de a o transforma într-o provincie turcească. A intrat în Ţara Românească cu o armată de trei ori mai mare decât cea a lui Vlad Ţepeş. Găsindu-se fără aliaţi, Vlad al III-lea a fost nevoit să se retragă la Târgovişte, să-şi ardă propriul sat şi să otrăvească fântânile din drum, pentru ca armata turcească să nu găsească nimic de băut sau de mâncat în drum. În iarna anului 1462, Vlad a reuşit să obţină multe victorii. În timpul unei invazii, când sultanul, epuizat, a ajuns aproape de capitală, s-a confruntat cu o vedere înspăimântătoare: mii de ţepe susţineau craniile a peste 20.000 de captivi turci, o scenă terifiantă care a fost poreclită mai târziu „Pădurea Ţepelor". Această tactică de teroare aranjată deliberat de Vlad al III-lea a avut efectul scontat. Imaginea a avut un efect puternic asupra celor mai de încredere ofiţeri ai lui Mahomed, iar sultanul, obosit şi înfometat, a recunoscut înfrângerea şi s-a întors la Istanbul (merită menţionat că până şi Victor Hugo, în Legende des Siècles, aminteşte de acest incident unic).
După retragerea din teritoriul Valah, Mahomed l-a pus pe Radu cel Frumos, fratele mai mic al lui Vlad Ţepeş şi favoritul turcilor la tronul valah, în capul armatei turceşti. Acesta, alături de detractorii lui Vlad, şi-a urmărit fratele până la castelul Poenari, de pe Argeş.
[modifică] Ultima domnie, sfârşitul vieţii şi locul mormântului
Conform legendei, atunci a fost momentul în care soţia lui Vlad, pentru a scăpa de temniţa turcească, s-a sinucis aruncându-se de pe o creastă înaltă - o scenă exploatată de Francis Ford Coppola în filmul Bram Stoker's Dracula. Vlad a reuşit să scape asediului fortăreţei sale, folosind un pasaj secret prin munte. Ajutat de câţiva ţărani din satul Arefu, a reuşit să ajungă în Transilvania, unde s-a întâlnit cu regele Ungariei, Matei Corvin. Însă, Matei l-a arestat şi l-a întemniţat în capitala Ungariei, Visegrad. Motivul arestului poate fi discutat pentru ca dupa unii istorici prin faptul ca a fost direct dus la Budapesta, Vlad a fost protejat de saşii care voiau să îl omoare. Vlad a fost recunoscut ca prinţ al Valahiei pentru a treia oară în 1475, însă s-a bucurat de o perioadă foarte scurtă de domnie. A fost asasinat la sfârşitul lunii decembrie 1476. Corpul său a fost decapitat şi capul trimis sultanului, care l-a aşezat într-o ţeapă, ca dovadă a triumfului asupra lui Vlad Ţepeş. S-a emis ipoteza ca „Drăculea“ ar fi fost îngropat la Mănăstirea Snagov, pe o insulă din apropierea Bucureştilor. Examinările recente au arătat că „mormântul“ lui Ţepeş de la mănăstire conţine doar câteva oase de cal datate din neolitic şi nu rămăşiţele adevărate ale domnului valah. După opinia reputatului istoric Constantin Rezachevici, mormântul acestuia ar fi pe locaţia mănăstirii Comana, ctitoria voievodului. [2]
[modifică] Dracula
Cartea lui Bram Stoker, Dracula, nu se bazează în mod direct pe domnia lui Vlad Drăculea, ci este o ficţiune ce se petrece în Transilvania şi Anglia secolului XIX. De pe urma succesului romanului, Transilvania este asociată personajului fictiv Dracula.
Scriitorul britanic Bram Stoker putea uşor consulta la Royal Library din Londra câteva din acele gravuri săseşti din secolul XV, ce se găseau şi în colecţiile de la British Museum, în care Vlad Ţepeş este descris ca un monstru, un vampir ce bea sânge de om şi un mare amator de cruzimi. A avut probabil acces şi la cartea History of Moldavia and Wallachia a lui Johann Christian Engel, care îl descrie pe Vlad Ţepeş ca un tiran sângeros, ceea ce i-a dat probabil ideia să ia prinţul Valahiei ca model pentru personajul său fictiv, Dracula. Unii istorici au propus ideea că Stoker ar fi avut o relaţie de amiciţie cu un profesor maghiar de la Universitatea din Budapesta, Arminius Vambery (Hermann Vamberger), şi este posibil ca acesta să îi fi dat informaţii despre Vlad Ţepeş. Mai mult, faptul că Dr. Abraham Van Helsing îl menţionează pe prietenul său Arminius în romanul din 1897 ca sursă a cunoştinţelor sale despre Vlad al III-lea numit Dracula, pare să sprijine această ipoteză. Trebuie reţinut şi faptul că aceasta pare să fie singura cauză, neexistând o legătură reală între Vlad Drăculea din istorie (1431-1476) şi mitul literar modern al vampirului care este cartea lui Bram Stoker. Acesta s-a folosit de surse folclorice, menţiuni istorice şi experienţe personale pentru a realiza un personaj complex. Pe de altă parte, merită menţionat faptul că detractorii politici principali ai lui Vlad - în general saşii - se foloseau de sensul de diavol al cuvântului drac pentru a umbri reputaţia voievodului. Astfel, asocierea dintre cele două sensuri ale cuvântului, dragon şi diavol, şi porecla Drăculea dată lui Vlad al II-lea ar putea să explice de ce Vlad al III-lea Ţepeş a fost asociat de către Bram Stoker cu vampirismul. Un important element simbolic al Ordinului Dragonului, din care s-a inspirat Stoker pentru a-şi crea personajul demonic, era îmbrăcămintea oficială a Ordinului - o capă neagră peste o haină roşie - ce era purtată doar vinerea pentru a comemora Patimile lui Iisus Hristos. Tot Bram Stoker a avut ideia să asociaze acestei legende europene un animal sud-american: liliacul hematofag zis Vampir (Desmodus rotundus).
Însfârsit, realizatorul german Murnau a intitulat filmul său Nosferatu vampirul ceea ce seamănă evident cu vorba nesuferitu prin care sătenii români de odinioară evocau Dracul.
[modifică] Ecranizări
Pe lângă nenumăratele filme cu Dracula, care nu au decât vagi legături cu adevăratul Vlad Ţepeş, două încearcă să se apropie de realitate. În anul 1979, Doru Năstase a regizat un film istoric despre viaţa domnitorului. În rolul lui Vlad a jucat Ştefan Sileanu. Au mai interpretat: Alexandru Repan, Ernest Maftei, Emanoil Petruţ. O portretizare a copilăriei domnitorului încearcă Sergiu Nicolaescu, în filmul său „Mircea” (1989) - rol jucat de Vlad Nemeş. Desigur, aceasta reprezintă doar o licenţă, întrucât la moartea marelui voievod şi domn, Vlad nici măcar nu se născuse. Astfel, se încearcă o explicaţie asupra genezei comportamentului de mai târziu al lui Ţepeş: dragostea pentru ţară şi groaznica pedeapsă care i-a dat porecla.
[modifică] Note
- ^ Compendium.Ro: Vlad Ţepeş. Accesat la data de 27 martie, 2008.
- ^ Constantin Rezachevici, Unde a fost mormântul lui Vlad Tepes? (II), Magazin Istoric, nr.3, 2002, p.41)
[modifică] Bibliografie
- Denis Buican - Dracula şi avatarurile sale, Bucuresti, Scripta, 1993.
- Denis Buican- Metamorfozele lui Dracula, Bucuresti, Scripta, 1996.
- Neagu Djuvara -De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul, Editura Humanitas, ISBN 973-50-0438-0
- Florin Andreescu - România - Vlad Ţepeş - Dracula, Editura Ad Libri
- Ileana Toma - Singurătatea lui Vlad Ţepeş, Editura Didactică şi Pedagogică, 2001.
- Florin Şperlea - De la Vlad Ţepeş la Ceauşescu, Editura Corint, 2001.
- Emil Stoian - Vlad Ţepeş - mit şi realitate istorică, Editura Albatros
- Radu Florescu - The Life and Times of the Historical Dracula, curs de istorie, 1988, Boston College
- Radu Florescu şi Raymond T. McNally - Dracula - Prince of Many Faces; His life and His Times, Back Bay Books, Little, Brown and Company, New York / Boston, ISBN 0-316-28655-9 (cartonată) şi ISBN 0-316-28656-7 (copertă normală)
[modifică] Legături externe
- Despre Vlad Ţepeş
- Monede atribuite lui Vlad Ţepeş
- Două portrete ale lui Vlad Ţepeş Alte portrete ale lui Vlad Ţepeş
- Despre Katharina, iubirea lui Ţepeş din Braşov [1] [2]
- Ecranizări despre Vlad Ţepeş sau Dracula
| Predecesor: Vladislav II |
Domnitor al Ţării Româneşti 1448 |
Succesor: Vladislav II |
| Predecesor: Vladislav II |
Domnitor al Ţării Româneşti 1456 - 1462 |
Succesor: Radu cel Frumos |
| Predecesor: Basarab Laiotă cel Bătrân |
Domnitor al Ţării Româneşti 1476 |
Succesor: Basarab Laiotă cel Bătrân |
