De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol sau această secţiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteţi ajuta găsind susţinere bibliografică pentru conţinutul paginii.

Unicode, cuvânt englezesc care se pronunţă aproximativ 'iu-ni-căud, este un format definit de către Unicode Consortium pentru codificarea, stocarea şi interpretarea textelor pe suporturi informatice. Unicode este formatul standard de facto de codificare şi interpretare a datelor binare în format text, având drept ţel final toate caracterele din toate limbile globului. Este proiectat pentru ca oricărei litere (caracter) din orice limbă, de pe orice platformă de hardware sau software (program) să îi corespundă un număr unic şi echivoc. Standardul Unicode reprezintă implementarea specificaţiilor ISO/IEC 10646, publicate prima dată în 1993 de către ISO.

Fiind adoptat de majoritatea producătorilor de software (Microsoft, Apple, HP, Sun Microsystems), Unicode a început să fie folosit pe scară largă şi să fie oferit de cele mai diverse aplicaţii de larg interes (începând de la cele mai răspândite sisteme de operare şi până la sisteme de baze de date şi server de Internet). Totuşi încă nu se poate vorbi de o acceptare şi un suport intergrat al acestei codificări la scară globală.

Până la Unicode au existat diverse metode de a se defini caracterele naţionale ale diverselor ţări, începând cu ANSI extins pentru l. engleză şi terminând cu ultima alternativă standard, ISO-8859, trecând prin diverse variante cu răspândire mai largă sau mai restrânsă. Practic toate alternativele acceptate au fost bazate pe ideea că un text trebuie în mod necesar să fie scris de la început şi până la sfârşit în aceeaşi limbă. Dar, odată cu globalizarea accentuată inclusiv a sistemelor informatice, a apărut din ce în ce mai mult necesitatea unui sistem de codificare care să accepte mai multe limbi în unul şi acelaşi document scris.

Toate sistemele de codificare premergătoare lui Unicode se bazau pe acelaşi principiu ca ANSI extins: din cele 256 de combinaţii posibile în cadrul unui octet, prima jumătate era folosită de un set comun de caractere – ASCII – iar cealaltă jumătate era dedicată codificării specifice, dependente de limbă. Având în vedere nu numai multitudinea de limbi posibile dar şi numărul de caractere uriaş din unele limbi (un exemplu relevant ar fi limba chineză), Unicode a introdus un număr arbitrar de octeţi per caracter. Din acest motiv implementarea acestui sistem de codificare este mai greu de oferit decât pentru sistemele tradiţionale, însă cum utilitatea acestuia depăşeşte cu mult dificultatea implementării, acest format a devenit unicul standard acceptat practic de către toate sistemele informatice curente.