De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Marea Neagră este o mare din bazinul atlantic, situată între Europa şi Asia, care se învecinează cu Rusia, Ucraina, România, Bulgaria, Turcia şi Georgia. Prin Strâmtoarea Cherci se ajunge în Marea Azov, prin Bosfor în Marea Marmara, iar prin strâmtoarea Dardanele în Marea Egee şi deci în Mediterană. Ea este un rest al Mării Sarmatice şi prezintă o serie de aspecte unice în lume.

Marea se întinde pe o suprafaţă de 413.000 km². Cel mai adânc punct se află la 2206 m sub nivelul mării în apropierea de Ialta. Mareele sunt în general de mică amploare (cca. 12 cm). Salinitatea apei este în larg de 17-18 la mie, faţă de 24-34 la mie în alte mări şi oceane. În zona litoralului românesc salinitatea scade şi mai mult, în mod obişnuit fiind între 7 şi 12 la mie.

Cuprins 1 Fluvii şi râuri care se varsă în Marea Neagră 2 Ecosistemul Mării Negre 3 Biotopul pontic 4 Fauna 5 Alte caracteristici 6 Oraşe

[modifică] Fluvii şi râuri care se varsă în Marea Neagră

Sunt mai multe fluvii şi râuri care se varsă în Marea Neagră. În zona europeană principalele sunt Dunărea, Nistru, Nipru, Bugul de Sud şi Cubanul. În Asia Mică principalele ape care se varsă în Marea Neagră sunt Scaria, Enige, Chizil-Irmac şi Ieşil-Irmac. Alte ape care se varsă în Marea Neagră sunt Coruh în Armenia turcească, Rion în Gruzia, Provadia şi Camcia în Bulgaria etc. Un aport mare de apă este primit de Marea Neagră de la Don, prin intermediul Mării Azov.

Dispunerea circulară a surselor de apă şi existenţa unei singure legături externe - prin Strâmtoarea Bosfor, Marea Marmara, Strâmtoarea Dardanele - cu Oceanul planetar, alături de încălzirea relativ moderată a apei de către Soare, determină lipsa aproape totală a curenţilor marini verticali şi existenţa doar a curenţilor orizontali pe un imens traseu circular împotriva sensului acelor de ceasornic.

[modifică] Ecosistemul Mării Negre

Face parte din categoria ecosistemelor stătătoare de apa sarata. Din punct de vedere al salinităţii, Marea Neagră se împarte în:

• zona de suprafaţă;
• zona de adâncime;

Sub aspect biocenotic găsim trei zone:

• zona litorală;
• zona pelagică;
• zona abisală;

Temperatura apei variază la suprafaţă: vara până la 29 de grade celsius care ajung iarna pana la 0 grade celsius. Lumina pătrunde în largul mării la o adâncime de 150-200 m. Oxigenul este inexistent la adâncime [CO2,H2S]Curenţii au intensitate redusă pe verticală şi mai mare pe orizontală; iarna sau în timpul unor variaţii ale stării vremii, pot apărea valuri care ating 5-10 m. Biocenoza: alge inferioare, alge verzi, brune roşii. Animalele sunt reprezentate prin viermi, moluşte, peşti iar în atmosfera apropiată păsări şi pescăruşi.

[modifică] Biotopul pontic

Biotopul pontic poate fi împărţit în 4 etaje principale:

1. Etajul supralitoral - acesta este format din zonele de ţărm acoperite ori stropite de valuri în mod ocazional. Zona prezintă o umiditate accentuată, inundabilitate, o cantitate în general mare ori măcar semnificativă de materii organice aduse de valuri sau de origine locală. De obicei materiile organice se află în descompunere, formând depozite rău mirositoare. Flora este formată mai ales din anumite forme de alge - rar licheni cu rezistenţă la variaţii de mediu şi hidrofile. Cu o frecvenţă mai redusă se întâlnesc şi angiosperme, mai ales în partea dinspre uscat a etajului supralitoral. Fauna include numeroase crustacee, insecte şi viermi, bacterii aerobe şi - mai puţin - anaerobe. Mare parte din aceste vietăţi se hrănesc din depozitele de materie organică. O parte mai mică este formată din mici prădători. La acestea trebuie adăugate vietăţile pasagere, în special păsările de mare.

2. Etajul mediolitoral - ce cuprinde zona de spargere a valurilor (între cca. 0 şi -0,5 m altitudine). În linii mari, etajul pseudolitoral corespunde cu etajul mediolitoral al lui Băcescu (1971), cu etajul mezolitoral al lui Peres şi Picard (1958,1960) sau cu etajul talantofotic al lui Ercegovic (1957). După substratul solului se împarte în zone pietroase, respectiv nisipoase ori mâloase. Pseudolitoralul ocupă în cadrul zonelor cu substrat dur o fâşie lată de 2-10 m în funcţie de înclinaţia platformei stâncoase. Zonele pseudolitorale pietroase (stâncoase) adăpostesc organisme capabile a rezista perioadelor scurte de deshidratare şi care se pot fixa bine de substrat (de exempu midiile se fixeaza prin firele cu bissus). Aici intră unele specii de alge şi scoici. Li se adaugă vieţuitoare care vin periodic din etajul supralitoral sau infralitoral. În anumite condiţii şi în acest mediu apar depozite de materie organică, făcând legătura cu biotopul prezentat mai sus. Cele mai cunoscute vieţuitoare ale etajului mediolitoral pietros sunt bancurile de midii şi stridii. Etajul pseudolitoral nisipos cuprinde în special animale capabile de îngropare rapidă în substrat. Biocenoza caracteristică zonei de spargere a valurilor pentru pseudolitoralul nisipos de granulaţie medie şi grosieră este cea a bivalvei Donacilla cornea şi polichetului Ophelia bicornis, cărora li se mai asociază izopodul Eurydice dollfusi şi polichetele Nerine cirratulus, Pisione remota şi Saccocirrus papillocercus (Mokievski 1949, Băcescu. et al 1967). Pseudolitoralul nisipurilor fine este caracterizat de predominarea populatiilor amfipodului Pontogammarus maeoticus, misidul Gastrosaccus sanctus şi turbelariatul Otoplana subterranea (Surugiu 1999).

3. Etajul sublitoral(infralitoral) - aflat la adâncimi de 0,5 până la 12 (maximum 18) metri. Este zona cea mai favorabilă vieţii, în care se află majoritatea speciilor de plante şi cea mai mare parte a biomasei organismelor multicelulare. Etajul sublitoral cuprinde porţiunea de fund marin permanent imersată, situată între limita inundării permanente şi adâncimea care permite existenţa organismelor fotosintetizante.

4. Etajul elitoral - se situează de la limita inferioară a algelor unicelulare sau pluricelulare (60 m) până la marginea platformei continentale.

În Marea Neagră nu există etajele batial, abisal şi hadal.

[modifică] Fauna

Meduză.

Actinie.

Guvid.

Pisică de mare.

[modifică] Alte caracteristici

Marea Neagră este săracă în insule, având un ţărm puţin dantelat. Cele mai importante insule sunt Insula Şerpilor şi cele formate de Dunăre, dincolo de vărsare, ca Insula Sacalinul Mare. Cea mai importantă peninsulă este Peninsula Crimeea, "împărţită" cu Marea Azov. Golfurile Mării Negre sunt fie largi, puţin prielnice adăpostirii vaselor pe furtună (ca Golful Burgas, Golful Varna, Golful Sinop, Golful Samsun şa), fie colmatate la ieşire de curenţii orizontali şi transformaţi în limane (Limanul Nistrului de exemplu).

Etajul mediolitoral al Mării Negre, cuprinzând zona de spargere a valurilor (0-0,5 m adâncime), adăposteşte în porţiunile pietroase organisme - animale şi vegetale - care se fixează puternic şi pot suporta unele perioade de uscare.

Câteva oraşe importante se află la Marea Neagră, cum ar fi Burgas, Varna, Constanţa, Odessa, Ialta, Sevastopol, Soci, Suhumi, Batumi şi Trabzon. Un oraş care nu se află propriu-zis la Marea Neagră, dar este mult legat istoric şi economic de această mare este oraşul Istanbul (mai demult Constantinopol şi capitala Bizanţ-ului).

În vremea romană marea se numea Pontus Euxinus.

Marea Neagră face legătura între Europa şi Asia. Graniţa stabilită de geografi între cele două continente, pe Caucaz şi strâmtoarea Bosfor taie această mare în două părţi inegale, cea mai mare parte fiind europeană.

Ca urmare a poziţiei sale Marea Neagră este singura, principala sau una din mările a numeroase popoare care locuiesc din timpuri mai vechi sau mai noi ţărmurile sale. Cele mai vechi popoare pontice sunt Românii, Armenii, Gruzinii şi Abhazii. Alte popoare pontice sunt Grecii, slavii cunoscuţi sub numele de Bulgari, Turcii şi alte popoare turcice (de exemplu Găgăuzii), Tătarii sau Mongolii (veniţi în regiune în sec. XIII), Rutenii, Ucraineenii, Azerii, Ruşii şi alţii. Toate aceste popoare prezintă astăzi o serie de tradiţii, legende şi alte forme de folclor legate de Marea Neagră.

Georgia, hidrocarburile caspice si Rusia

Georgia colonizata de greci si romani,si cucerita de arabi in anul 650,atinge apogeul in timpul domniei reginei Tamara (sec.XI-XIII) mai apoi fiind cotropita de catre mongoli. Incepand cu sec.XVI –XVIII Georgia pierde din teritoriu in favoarea Imperiului otoman si a Iranului. In anul 1783 se pune sub protectia Rusiei,fiind anexata de catre aceasta in 1801.In 1918 Georgia se proclama republica independenta,iar in 1921 impreuna cu republicile autonome ADJARIA , ABKHAZIA si OSETIA de SUD,formeaza Federatia Transcaucaziana a URSS,pana in 1936 cand devine republica federala.

In 1989 cand in tarile Tratatului de la Varsovia ,regimurile comuniste cad pe rand, Moscova isi trimite trupele la Tbilisi inabusind in sange miscarea populara. In 1990 au loc primele alegeri liberi ,iar in 1991 este proclamata independenta Georgiei. Regimurile autoritare conduse de Zviad Gamsahurdia si Eduard Sevarnadze duc la amplificarea miscarilor separatiste,iar ultimul cere ajutorul Moscovei care trimite trupe,iar Georgia accepta sa faca parte din CSI.Schimbarile majore survenite in Georgia odata cu “Revolutia Roz” din 2003 aduce la putere un regim democratic in frunte cu presedintele Mihail Saakashvili,reales in ianuarie 2008, cu o majoritate de 53%. Noile realitati geopolitice impun Kremlinului aspecte noi care nu pot fi acceptate.Putem enumera problemele legate de: instalarea scutului american in Europa;bazele americane de la Marea Neagra din Romania si Bulgaria;eventuala aderare la NATO a Georgiei si Ucrainei;influenta crescanda a SUA in zona Caucazului,zona de influenta vitala,aceasta avand rezerve energetice extrem de bogate.

Exercitiile comune ale NATO impreuna cu cele ucrainiene la Marea Negra si problema diferendului existent intre Georgia si republicile separatiste Abkhazia si Osetia de Sud,au dus la accelerarea strategiei militare a Moscovei. Aceasta lucreaza la o Noua doctrina militara privind echiparea si dezvoltarea tehnologica a armamentului rusesc,urmand ca pana in 2030 numarul de avioane,portavioane si submarine sa creasca exponential. Odata cu anuntul facut de Kremlin cu privire la dublarea pretului la gaz metan,Kievul a hotarat sa nu mai prelungeasca acordul referitor la Flota ruseasca din Marea Neagra(Rusia plateste o chirie de 96 mil.euro ptr. porturile ukrainiene). Conflictele inghetate au redevenit punctul nevralgic intr-o regiune aflata in pragul unor evolutii pozitive si incurajatoare.Ele pot fi reactivate in orice imprejurare, fapt care dovedeste ca Romania are nevoie de sprijinul NATO pentru a securiza regiunea Marii Negre,principiul de actiune fiind solidaritatea transatlantica prin complementaritatea dintre UE si NATO. Tbilisi a încercat să recâştige controlul asupra regiunii sale separatiste,Osetia de Sud, în noaptea de 7 spre 8 august 2008. Fortele militare georgiene au fost imediat respinse de o puternică contraofensivă rusă, până în centrul teritoriului georgian, dincolo de Osetia de Sud,presedintele Saakashvili decretand starea de razboi. "Prin recunoaşterea ilegală a teritoriilor georgiene Abkhazia şi Osetia de Sud, Dmitri Medvedev a arătat clar că obiectivul Moscovei este reconfigurarea hărţii Europei prin forţă. Acest război nu a fost niciodată despre Osetia de Sud sau Georgia. Moscova foloseşte invazia, pregătită de ani de zile, pentru a-şi reconstrui imperiul, pentru a avea un mai mare control asupra resurselor energetice din Europa şi a-i pedepsi pe cei care credeau că democraţia poate înflori la graniţele sale .Rusia a folosit "incendierea, violul şi execuţiile" în epurarea etnică în satele georgiene din regiunile separatiste.Moscova a întors precedentul Kosovo: în timp ce Occidentul a acţionat pentru a preveni epurarea etnică, în Georgia ea este folosită de Rusia pentru a consolida anexarea militară", a relatat presedintele Georgiei.

Criza georgiana este cea mai puternica criza din ultimii 18 ani in relatia Rusiei cu UE. La Bruxelles s-a desfasurat Consiliul Europei care a analizat recentul conflict ,concluziile remarcand solidaritatea UE fata de Georgia,precum si reactia disproportionata a Rusiei,si nu in ultimul rand,sa se tina cont de rezolutiile Consiliului de Securitate ONU.

Agresiunea militara a Moscovei impotriva Georgiei,distrugerea premeditata a infrastructurii de catre trupele rusesti( portul Poti locatie cheie in transportul de hidrocarburi de la Marea Caspica si poarta principala pentru importul de cereale),recunoasterea independentei de catre Moscova a celor doua regiuni separatiste,precum si mentinerea de forte rusesti in Gruzia (in asa-zise zone tampon),transforma Georgia intr-un stat expus si fragil.In acelasi timp,viabilitatea proiectelor energetice occidentale in Caucaz,este pusa sub semnul intrebarii. Georgia este singurul coridor de transport al hidrocarburilor dinspre zona caspica si Asia centrala spre UE care ocoleste Iranul si Rusia. In noiembrie 1999,la Istanbul s-a semnat acordul cu privire la constructia unui oleoduct Baku-Tbilisi-Ceyhan (BTC) care porneste din Azerbaidjan,traverseaza Georgia si alimenteaza terminalul din portul turcesc.Acest proiect intareste independenta fostelor republici sovietice din regiune,si asigura in acelasi timp alimentarea cu petrol a UE in afara retelei rusesti de conducte. Pe 4 august un atentat al gruparii teroriste kurde PKK impotriva tronsonului turc al BTC a facut ca Azerbaidjanul sa opreasca alimentarea cu petrol pe o perioada nedeterminata (1 mil.barili/zi).

Al doilea oleoduct Baku–Supsa,in prezent modernizat(150.000 barili/zi)care traverseaza Caucazul, si-a aminat reluarea activitatii,fiindca armata rusa a distrus unicul pod din Georgia care leaga vestul si estul tarii. A treia conducta transcaucaziana este South Caucasus Gas Pipeline, un gazoduct care urmeaza traseul BTC,si care nu a fost distrus de catre rusi in zona Georgiana, in semn de bunavointa fata de Turcia,si premierul Erdogan.Insa Moscova nu doarme,si pe 14 august 2008, gigantul rus Gazprom,a propus conducerii azere,sa cumpere intreaga productie de gaze naturale destinata exportului. In cazul in care liderii azeri accepta oferta rusilor,planul UE cu privire la o dependenta redusa fata de gazul rusesc, devine nerealist. Proiectul gazoductului european Nabucco va fi sistat,Georgia ramane un coridor secundar de transport a hidrocarburilor, iar Rusia si Gazprom isi pastreaza monopolul in privinta transportului si alimentarii cu gaze naturale a UE, si continua politica expansionista. Totusi, acest proiect este prima incercare a UE pentru a implementa o politica comuna de securitate energetica. Gazoductul NABUCCO lung de 3282 km,urma sa transporte 4,5mld.mc/an cu o crestere pana la 31 mld.mc de gaze naturale la nivelul anului 2020,un proiect care costa 7.5 mld.de dolari.Lucrarile urmau sa inceapa in 2009,iar exploatarea sa demareze in 2012,in Romania conducta urmand sa se intinda pe 457 km,si cu o finantare de 800 mil.de dolari sustinuta de Transgaz SA Medias. Conducta se va conecta la gazoductul Erzurum – Tabriz si la cel din Sudul Caucazului,facand legatura cu magistrala transcaspica de gaz,terminalul de la destinatie trebuind sa alimenteze complexul de gaz austriac Baumgarten. Secretarul general al Secretariatului Cartei Europene pentru Energie,Andre Mernier,considera ca « Implementarea proiectului Nabucco in circumstante incerte,in regiuni apropiate de Marea Neagra,este extrem de dificila ». Edward C. Chow,expert in energie al CSIS a concluzionat astfel :Nabucco a fost un vis al diplomatilor, nu un proiect economic viabil,promotorii lui nereusind sa incheie acorduri pentru alimentare si tranzit.

Uniunea Europeana importa din Rusia aproape 50% din gazul consumat,si odata confruntate cu pericolul sistarii livrarilor de energie,statele europene au avut de ales intre o politica de acomodare si una de rezistenta. Italia,Grecia si Bulgaria au semnat contracte cu Gazprom pentru participarea la proiectul rus-italian SOUTH STREAM (conducta porneste din portul Novorossiisk,parcurge pe sub Mare Neagra900 de km pana in Bulgaria,si se poate ramifica in Ungaria catre Austria,la vest catre Serbia,la sud catre Grecia si Italia).Germania a fost rasplatita cu construirea gazoductului NORD STREAM, care urmeaza sa treaca pe sub Mare Baltica,ocolind totusi Polonia si tarile baltice. Romania este blocata in toate aceste proiecte,deoarece oficialii europeni nu au ajuns la nici un consens,iar politica tip ‘’dezbina si stapaneste’’pe care o aplica Rusia in raport cu UE se pare ca a reusit. In 2006 la Summit-ul de la Riga, NATO a raspuns pozitiv,si a introdus in preocuparile sale si securitatea energetica. Franta si Germania care au relatii speciale cu Gazprom,nu au acceptat ca NATO sa elaboreze o strategie de securitate energetica, considerand ca aceasta este o problema strict comerciala,fara conotatie militara. In aprilie 2008 la Summit-ul de la Bucuresti,Spania ,Franta,Germania,si Italia s-au opus acordarii Planului de Actiune pentru Aderare (MAP) Georgiei si Ucrainei.

In momentul invadarii Georgiei,de catre trupele rusesti, Germania a avut o pozitie concilianta,Italia a sustinut Rusia,iar Franta prin presedintele Sarkozy si-a asumat incheierea unui acord de incetare a focului,acord care a fost favorabil Rusiei. Senatorul american Richard Lugar,liderul Comisiei pentru relatii Internationale,sustine ca SUA si UE trebuie sa elaboreze o strategie enegetica comuna pentru intreaga Europa,care sa stabileasca un cadru colectiv de abordare a relatiilor cu Rusia,si sa refuze folosirea factorului energetic ca santaj si instrument de presiune.

[modifică] Oraşe

• Istanbul (4.800.000) – Turcia
• Odessa (1.200.000) – Ucraina
• Constanţa (400.000) – România
• Varna (350.000) – Bulgaria
• Sevastopol (330.000) – Ucraina
• Burgas (300.000) – Bulgaria
• Suhumi (280.000) – Georgia
• Ialta (210.000) – Ucraina
• Batumi (200.000) – Georgia
• Samsun (180.000) – Turcia
• Trabzon (150.000) – Turcia
• Soci (100.000) – Rusia
• Poti (70.000) – Georgia
• Mangalia (50.000) – România