Imperiul din Trapezunt
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
|
|
|||||||||||||||||||||||||||||||
|
|||||||||||||||||||||||||||||||
Imperiul din Trapezunt (Trabzon, Trebizond) a fost un stat succesor al Imperiului Bizantin.
Cuprins |
[modifică] Fondare
Când cruciaţii au ocupat Constantinopolul în 1204, Alexios Comnen, nepotul împăratului Andronic I Comnen şi al regelui George III al Georgiei, a fugit cu fratele său în oraşul Trapezunt, pe coasta Mării Negre, unde, cu ajutorul mătuşii sale Tamara a Georgiei, a creat un stat între Soterioupolis (azi Borça) şi Sinope, mai târziu chiar şi în Crimeea.
Împăraţii din Trapezunt s-au intitulat Megas Comnen şi în primă fază s-au mai numit şi împărat al romanilor, deoarece se credeau urmaşii de drept ai împăraţilor bizantini, însă acest titlu a fost cedat împăratului de la Constantinopol, titlul celui din Trapezunt fiind înlocuit cu Împărat şi Autocrat peste tot Estul, peste Iberia (Caucaz, nu Spania) şi peste provinciile Transmarine. Statul se mai numea şi "Imperiul Comnenid", după dinastia care a domnit în Trapezunt.
[modifică] Prosperitate
Imperiul din Trapezunt a fost într-o continuă competiţie pentru supremaţie cu Imperiul de la Niceea, mai târziu devenit Imperiul Bizantin, cu Sultanatul de la Iconium, cu turcii otomani, dar şi cu Republica Genoveză. Trapezuntul a fost un imperiu mai mult cu numele, supravieţuind două secole şi jumătate doar faptului că duşmanii săi se luptau între ei şi că fiicele împăratului erau dăruite ca soţii diferiţilor conducători.
Când Bagdadul a căzut în mâinile mongolilor în 1258, Trapezuntul a devenind un punct comercial important, din cauza Drumului Mătăsii. Marco Polo a trecut prin Trapezunt, în 1295, în drum spre Veneţia. Sub Alexios III Megas Comnen, oraşul a devenit unul din centrele comerciale cele mai importate din lume.
[modifică] Războiul civil şi decăderea
La început, imperiul era puternic din punct de vedere militar, însă după moartea lui Manuel I Megas Comnen (1238-1263), Imperiul a pierdut multe provincii în favoarea turcmenior. Mai târziu, Trapezuntul a fost nevoit chiar să plătească tribut Sultanatului din Rüm şi Persiei mongole. Domnia lui Ioan al II-lea Megas Comnen (1280-1297) a însemnat o încercare de reconciliere cu Imperiul Bizantin şi sfârşitul pretenţiilor Trapezuntului asupra coronei bizantine. Din secolul al XIV, Trapezuntul a scăzut considerabil, imperiul rămânând doar cu capitala şi puţine oraşe şi porturi.
Manuel al III-lea Megas Comnen s-a aliat cu Timur Lenk, şi a profitat după victoria aliatului său asupra otomanilor la Ankara. Dar după aceea, imperiul a continuat să scadă, călătorul Pero Taful, care a vizitat oraşul în 1437, a sris că imperiul avea mai puţin de 4000 de soldaţi.
Ioan al IV-lea Megas Comnen (1429-1459) nu a putut ajuta Constantinopolul în 1453, când a fost cucerit de către turci. Dar Trapezuntul a rezistat asediului pe mare a sultanului Murad II, în 1442. În 1456, un guvernator otoman a atacat Trapezuntul, luând mulţi prizonieri şi ucigând mulţi mai mulţi. Pregătindu-se pentru un nou atac, Ioan al IV-lea şi-a căsătorit fiica cu Uzun Hassan, sultanul din Ak Koyunlu, duşmanul turcilor otomani. A avut sprijin de asemenea de la regele Georgiei şi emirii din Sinope şi Karamania. Însă când fratele lui Ioan, David II Megas Comnen, a ajuns pe tron, a rupt aceste alianţe, sperând să fie ajutat de puterile europene. Dar n-a fost aşa, în 1461, sultanul Mehmed al II-lea Fatih a cucerit Sinope, la înfrânt pe Uzun Hassan, apoi a cucerit Trapezuntul pe 15 august. Ultimul urmaş al Imperiului Roman se sfârşise.
[modifică] Lista împăraţilor din Trapezunt
- Alexios I Megas Comnen (1204–1222)
- David I Megas Comnen (1204–1214)
- Andronic I Megas Comnen (1222–1235)
- Ioan I Megas Comnen (1235–1238)
- Manuel I Megas Comnen (1238–1263)
- Andronic II Megas Comnen (1263–1266)
- George Megas Comnen (1266–1280)
- Ioan II Megas Comnen (1280–1284)
- Teodora Megale Comnen (1284–1285)
- Ioan II Megas Comnen (revenit, 1285–1297)
- Alexios II Megas Comnen (1297–1330)
- Andronic III Megas Comnen (1330–1332)
- Manuel II Megas Comnen (1332)
- Vasile Megas Comnen (1332–1340)
- Irina Paleolog (1340–1341)
- Anna Megale Comnen (1341)
- Mihail Megas Comnen (1341)
- Anna Megale Comnen (revenit, 1341–1342)
- Ioan III Megas Comnen (1342–1344)
- Mihail Megas Comnen (revenit, 1344–1349)
- Alexios III Megas Comnen (1349–1390)
- Manuel III Megas Comnen (1390–1416)
- Alexios IV Megas Comnen (1416–1429)
- Ioan IV Megas Comnen (1429–1459)
- David II Megas Comnen (1459–1461)
[modifică] Listă de oameni din Trapezunt
- Johannes Bessarion, patriarh latin titular al Constantinopolelui şi filozof
- Mihail Panaretos, a scris o cronică a împăraţilor din Trapezunt până la Alexios III
- Grigore Choniades, mare astronom şi savant
- Patriarhul Ioan VIII de Constantinopol
- Sfântul Eugeniu de Trapezunt, patronul spiritual al Imperiului din Trapezunt