Imperiul Roman

Imperiul Roman este termenul utilizat în mod convenţional pentru a descrie statul roman în secolele de după reorganizarea sa din ultimele trei decade î.Hr., sub Octavian (Caesar Augustus). (Deşi Roma deţinea un imperiu cu mult înainte de autocraţia lui Augustus, statul pre-augustian este descris în mod convenţional ca Republica Romană.) Imperiul Roman controla toate statele elenizate de la Marea Mediterană, ca şi regiunile celtice din nordul Europei. Ultimul împărat de la Roma a fost detronat în 476, dar pe atunci, regiunile din estul imperiului erau administrate de un al doilea împărat, ce se afla la Constantinopol. Imperiul Roman de Răsărit (Bizantin) a continuat să existe, deşi îşi micşora încet-încet teritoriul, până la dispariţia sa efectivă, în 1453, când Constantinopolul a fost cucerit de otomani. Statele succesoare din vest (Regatul Franc şi Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană) şi din est (ţaratele ruse) foloseau titluri preluate din practicile romane chiar şi în perioada modernă.

Influenţa Imperiului Roman în limbă, guvernare, drept, arhitectură, precum şi în multe alte aspecte ale vieţii de zi cu zi devine inevitabilă. Vezi Cultura Romană.

[modifică] Ascensiunea lui Augustus

Când Republica Romană (509 î.Hr. - 31 î.Hr.) a ajuns la finalul său, Gaius Octavius, nepot al lui Iulius Cezar, şi-a consolidat poziţia prin înfrângerea rivalului său la putere, Marc Antoniu, în bătălia de la Actium, din anul următor. Deşi foarte tânăr şi fără experienţă în complicatele treburi administrative şi politice, Octavian a declanşat un amplu proces de restructurare a tuturor instituţiilor statului, fiind conştient că anii de război civil au lăsat Roma într-o stare de anarhie şi că societatea romană nu era încă pregătită să accepte controlul total al unui despot. Bun tactician, Octavius (sau Octavianus) a ştiut să câştige simpatia tuturor. Mai întâi, a desfiinţat armatele sale şi a organizat alegeri, în urma cărora a fost ales în funcţia de consul. În 27 î.Hr. a returnat, în mod oficial, puterea Senatului Romei, şi s-a oferit să renunţe şi la supremaţia militară peste Egipt. Dar Senatul Roman nu numai că l-a refuzat, dar i-a dat chiar controlul asupra Spaniei, Galiei şi Siriei. Puţin mai târziu, Senatul i-a dat şi titlul de Augustus (cel venerat).

Augustus ştia că puterea necesară dictaturii absolute nu putea deriva din funcţia de consul. În 23 î.Hr. a renunţat la această funcţie, în favoarea altor două puteri. În primul rând, i-a fost garantată funcţia de tribun, care îi permitea să convoace Senatul după voinţa sa şi să-i stabilească agenda. De vreme ce funcţia de tribun era asociată, în mod tradiţional, cu plebeii, aceasta i-a consolidat poziţia pentru mai târziu. În al doilea rând, a primit o nouă competenţă, similară unei puteri "imperiale", care îi oferea autoritate supremă în toate problemele legate de guvernarea teritorială. Se spune că, în 23 î.Hr., Augustus şi-a asumat funcţia de împărat al Romei. Totuşi, el folosea adesea titlul civil "Princeps", sau "Primul Cetăţean".

Ca împărat, Augustus a reorganizat, radical, structurile publice ale imperiului; datorită geniului său a durat Imperiul Roman cât a durat. El a stabilit sisteme monetare şi impozite standardizate; a creat o structură pentru serviciul militar civil, ce consta din cavaleri şi oameni liberi (foşti sclavi). S-a îngrijit şi de beneficiile de pensionare pentru soldaţi.

Era un maestru al propagandei şi patronatul său asupra scriitorilor romani Horaţiu, Titus Livius şi, (în special), Virgil i-a permis să-şi cimenteze poziţia prin intermediul poeziei şi a prozei. Folosirea jocurilor şi a ceremoniilor, special pentru a se celebra pe el însuşi şi pe familia sa, i-a sporit popularitatea.

Augustus a fondat, de asemenea, şi primul grup de pompieri din lume şi a creat o forţă de poliţie regulară pentru Roma.

De fapt, controlul lui Augustus peste întregul imperiu era absolut, încât i-a permis chiar să-şi numească succesorul, un obicei abandonat şi ridiculizat încă de la fondarea Republicii. La început, el l-a desemnat ca succesor pe Marcellus, nepotul său de soră, ce era căsătorit cu fiica sa, Iulia. Între timp, însă, acesta a murit otrăvit prin mâncare (23 î.Hr.). Relatările istoricilor de mai târziu, conform cărora Marcellus ar fi fost otrăvit de soţia lui Augustus, Livia Drusilla, sunt îndoielnice.

Provinciile Imperiului Roman în perioada sa de glorie

Evolutia Imperiului Roman

Regatul Roman
753 î.Hr. – 510 î.Hr.
Republica Romană
510 î.Hr. – 27 î.Hr.
Imperiul Roman
27 î.Hr. – 476

Principate	Dominate
Imperiul de Apus	Imperiul de Răsărit
Sfântul Imperiu Roman
Magistraţi obişnuiţi
Consul Pretor Chestor Promagistrat	Edil Tribun Cenzor Guvernator
Magistraţi extraordinari
Dictator Magister Equitum	Triumviri Decemviri
Oficii şi titluri onorifice
Pontifex Maximus Legatus Dux Officium Praefectus Vicarius Vigintisexviri	Magister Militum Imperator Princeps senatus Împărat August Cezar Tetrarh
Politică şi legislaţie
Adunările romane Senatul roman Imperium	Legea romană Cursus honorum Colegialitate
modifică

După moartea lui Marcellus, Augustus şi-a măritat fiica cu Marcus Agrippa, mâna sa dreaptă. Din această căsătorie au rezultat trei copii: Gaius Caesar, Lucius Caesar şi Postumus Agrippa (numit aşa pentru că s-a născut după moartea lui Marcus Agrippa). Intenţiile lui Augustus de a-i face pe primii doi copii moştenitorii săi au devenit evidente când acesta i-a adoptat ca propriii săi fii. Augustus a arătat afecţiune şi faţă de fiii săi vitregi (copii Liviei din prima căsătorie, Nero Claudius Drusus Germanicus şi Tiberius Claudius), după ce aceştia au cucerit o mare parte din Europa Centrală.

Agrippa a murit în 12 î.Hr., urmând ca fiul Liviei, Tiberius, să divorţeze şi să se căsătorească cu văduva lui Agrippa. Tiberius a lucrat ceva timp în puterile tribunice ale lui Augustus, dar, la scurt timp după aceasta, s-a pensionat. Totuşi, luând în considerare moartea prematură a ambilor fraţi vitregi ai săi, Gaius şi Lucius, în anii 2 şi 4 d.Hr., precum şi a fratelui său Drusus, în anul 9 î.Hr., Tiberius a fost rechemat la Roma, unde a fost adoptat de către Augustus.

La 19 august 14 d. Hr., Augustus a murit. Ceva mai târziu, senatul l-a votat în panteonul zeilor romani (sau l-a divinizat). Postumus Agrippa şi Tiberius au fost numiţi co-moştenitori. Pe de altă parte, Postumus a fost exilat şi menţionat ca mort în jurul aceleiaşi date. Nu se ştie dacă a murit de moarte naturală, dar drumul lui Tiberius era liber acum să-şi asume aceleaşi puteri ca tatăl său vitreg.