De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol sau această secţiune trebuie pus(ă) în formatul standard. Ştergeţi eticheta la încheierea standardizării. Acest articol a fost etichetat în februarie 2006

Acest articol sau această secţiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteţi ajuta găsind susţinere bibliografică pentru conţinutul paginii.

Ideologie însemna discuţie sau vorbire despre idei, despre diferite concepţii, indiferent ce conţinut ar avea ele.

[modifică] Definiţii

În semnificaţia actuală ideologia se referă la acel ansamblu de idei şi principii care stabilesc o anume formă de guvernământ, sau o filozofie socială asupra celei mai bune forme de organizare a statului care satisface optim nevoile şi împlineşte la cel mai înalt nivel aşteptările cetăţenilor.

Accepţiuni clasice şi moderne ale ideologiei:

• de Tracy: studiu obiectiv al (originii) ideilor

• Marx: orice idee practică (în suprastructură); orice idee care contribuie la camuflarea contradicţiilor sociale; tot ce este nonştiinţă; falsa conştiinţă (Engles după Marx); iluzie (Marx, scrieri târzii); ceva superficial sau înşelător; ceva neempiric (Engels)

• Gramsci: discurs, de obicei cu tentă idealistă, al intelectualilor „tradiţionali” menit să mascheze totala lor desuetudine (ideologiile arbitrare); discurs care organizează masele umane şi creează terenul pe care omul acţionează, dobândeşte conştiinţa propriei sale poziţii, luptă etc. (conştiinţă colectivă de clasă conectată) (ideologiile organice)

• Althusser: ideologia are o existenţă cvasimaterială, capabilă să definească ceea ce gândesc oamenii, întruchipată în societatea noastră prin „aparatul ideologic de stat”: biserici, şcoli şi sindicate; ideologia nu este doar o reprezentare iluzorie a realităţii, ci şi mijlocul prin care omul îşi trăieşte relaţia cu realitatea; orice ideologie are funcţia (care o defineşte) de a „constitui” indivizi concreţi ca subiecţi (ai autorităţilor etc.)

• Karl Mannheim: idee transcendentă situaţional, care nu reuşeşte niciodată de facto să-şi realizeze conţinutul

• Minogue: ostilitate împărtăşită pentru modernism: pentru liberalism în politică, pentru individualism în practică şi pentru

piaţă în economie

• Sartori: unealtă analitică; opusul pragmatismului

• Seliger: orice set de credinţe orientate spre acţiune organizate într-un sistem coerent

• Geertz: sistem cultural

• McLellan: un aspect al tuturor sistemelor de semne şi simboluri în măsura în care ele sunt implicate într-o distribuţie asimetrică a puterii şi resurselor.

McLellan consideră că există un fel de mecanism intern de autoapărare, care se manifestă sub forma unei naivităţi metodologice, care îi determină pe teoreticieni să se lase ispitiţi de o tentaţie, extrem de răspândită, aceea de a califica drept ideologie doar perspectiva celuilalt, în raport cu care viziunea proprie se constituie ca un punct de referinţă al obiectivităţii, ce permite o decelare corectă a caracteristicilor şi a mecanismelor gândirii ideologice.

[modifică] Capitalism şi comunism

Istoric sunt cunoscute mai multe tipuri de organizări statale, fiecare cu calităţile şi lipsurile inerente.

Două mari ideologii asupra organizării sociale marchează timpurile moderne, anume organizarea capitalistă şi cea socialist-comunistă.

Capitalismul pune accentul pe organizarea şi conducerea democratică, pe proprietate privată, pe iniţiativa liberă, pe comerţ liber, pe concurenţă în toate domeniile acţiunii sociale.

Comunismul de a doua subliniază necesitatea proprietăţii comune a mijloacelor de producere a bunurilor şi serviciilor, a subordonării individului unor principii socio-decizionale rigide, a delegării puterii politice unui grup de indivizi aparent aleşi liber, dar în fapt aleşi prin presiunea forţei, ameninţării şi fricii.

Capitalismul în principiu şi în practică foloseşte la maximum capabilitatea creativă şi interactivă a cetăţenilor, fiecare având dreptul să îşi folosească imaginaţia, talentul şi iniţiativa pentru a crea, populariza şi oferi-comercializa produsele proprii, fie ca concepte sau bunuri materiale care satisfac nevoi.

Probabil cel mai mare defect structural al comunismului este inhibarea gândirii creative şi acţiunii personale a majorităţii indivizilor, conduse mai degrabă tiranic decât democratic. Interzicerea practică a iniţiativei de orice fel, duce la lipsa de performanţă conceptuală şi lucrativă generalizată, la inhibarea cercetărilor şi experimentelor ştiinţifice, tehnologice sau culturale.

Fără informaţii şi proiecte moderne în ştiinţă, tehnologie, artă, organizarea comunistă este săracă material şi spiritual, monotonă şi opresivă, dat fiind că toate activităţile se fac prin program politizat, nu implică o recompensă proporţională cu rezultatele muncii fiecăruia şi interzic critica liberă a celor care conduc, sau încearcă să conducă, dar de fapt dezorganizeaza şi ruinează sistematic naţiunea prin decizii aberante, fără finalitate pozitivă.

În mod paradoxal, lumea comunistă, care se defineşte avangarda gândirii teoretice şi practice, fiind incapabilă să creeze singură unelte şi tehnologii performante, le cumpără din capitalism, dar le foloseşte fără randament, nu le îmbunătăţeşte sistematic, astfel calitatea bunurilor şi serviciilor lasă mereu de dorit.

Pe de altă parte cumpărând produse scumpe şi oferind în loc materii prime ieftine, orânduirile pseudo-comuniste îşi utilizează resursele naturale în mod iraţional şi sărăcesc sistematic cetăţenii.

Mulţimea de defecţiuni decizionale şi contradicţii între afirmaţii şi fapte, care definesc comunismul, a dus în mod inevitabil la scoaterea lui din istorie ca organizare socială viabilă, capabilă să ofere satisfacţii materiale şi afective pentru majoritate.

Putem identifica 'ideologii' şi în spaţiul ştiinţific, cultural sau filozofic, ele implicând strategii creative specifice, construcţii de sisteme de valori, propuneri de modalităţi evaluante şi aparate critice aplicate diferitelor realizări din sectoare creative importante ale artei sau ştiinţei, sau construcţii de ipoteze asupra apariţiei şi dezvoltăţii diferitelor realităţi fenomenale sau sociale.