Eugen Ionescu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Literatura română | ||
| Istoria literaturii române | ||
|
Evul mediu |
||
| Curente în literatura română | ||
|
Umanism - Clasicism |
||
| Scriitori români | ||
|
Listă de autori de limbă română |
||
| Portal România | ||
| Portal Literatură | ||
| Proiectul literatură | ||
| Toate articolele din serie | ||
| editează | ||
Eugen Ionescu (n. 26 noiembrie (13 noiembrie, pe stil vechi) 1909, Slatina - d. 28 martie 1994, Paris; cunoscut în afara României sub numele de Eugène Ionesco, conform ortografiei franceze) a fost un scriitor de limbă franceză originar din România, protagonist al teatrului absurdului şi membru al Academiei Franceze (fotoliul nr. 6).
Cuprins |
[modifică] Biografie
Tatăl său, Eugen Ionescu, român, era avocat, iar mama Marie-Thérése născută Ipcar avea cetăţenie franceză. Marta Petreu susţine că era de origine iudaică iar Florin Manolescu reia această informaţie neconfirmată Enciclopedia exilului literar românesc, Editura Compania, 2003. Acest fapt l-a împiedicat să se "rinocerizeze", într-o perioadă când colegii săi de generaţie cochetau cu ideile totalitare.
La vârsta de patru ani, Eugen Ionescu îşi însoţeşte familia în Franţa, unde va rămâne până în 1924. Îşi continuă educaţia în România urmând cursurile de liceu la Colegiul "Sfântul Sava" din Bucureşti, şi susţine examenul de bacalaureat în Craiova. Se înscrie la Facultatea de Litere, obţinând licenţa pentru limba franceză. Terminând cursurile universitare, este numit profesor de franceză la Cernavodă, iar mai târziu este transferat la Bucureşti. În 1938 pleacă la Paris ca bursier. Acolo îşi scrie teza de doctorat Tema morţii şi a păcatului în poezia franceză.
[modifică] Cariera literară
[modifică] Perioada românească
Primele apariţii ale lui Ionescu sunt în limba română, cu poezii publicate în revista Bilete de papagal (1928-1931) a lui Tudor Arghezi, articole de critică literară şi o încercare de epică umoristică, Hugoliada: Viaţa grotescă şi tragică a lui Victor Hugo. Volumul de debut e un volum de versuri şi se numeşte Elegii pentru fiinţe mici. Cele mai de seamă scrieri în limba română rămân eseurile critice, reunite în volumul intitulat Nu !, premiat de un juriu prezidat de Tudor Vianu pentru "scriitori tineri needitaţi". Desprindem deja o formulă a absurdului, cartea producând uimire, derută, comic irezistibil. Astfel, după ce atacă figurile majore ale literaturii române din acea vreme, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Ionel Teodoreanu, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Camil Petrescu pentru că nu ar fi creat o operă valabilă, Eugen Ionescu revine şi susţine că ar putea dovedi exact contrariul!
Întreaga operă ce va urma poate fi considerată ca un efort original şi reuşit de a desprinde din banalitatea contingentului sensul tragic şi absurd al existenţei, fatalitatea morţii, splendoarea şi neantul condiţiei umane.
[modifică] Teatrul absurd
Prima lui piesă de teatru, La Cantatrice Chauve ("Cântăreaţa cheală") a fost reprezentată la 11 mai 1950 la Théatre de la Huchette în regia lui N. Bataille, fiind primită cu răceală de public şi de critică. Piesa relua o alta, scrisă în limba română, şi intitulată Englezeşte fără profesor, publicată abia după 1990. Urmează o perioadă foarte fecundă, în care autorul prezintă, an de an, câte o nouă piesă. Sălile de teatru rămân goale, dar treptat începe să se formeze un cerc de admiratori care salută acest comic ivit din absurd, unde insolitul face să explodeze cadrul cotidian.
Teatrul cel mai de seamă al Franţei, La Comédie Française, prezintă în 1966, pentru prima dată, o piesă de Ionescu, Setea şi Foamea şi apoi piesa Regele moare. Anul 1970 îi aduce o importantă recunoaştere, alegerea sa ca membru al Academiei Franceze, primul scriitor de origine română cu o atât de înaltă distincţie.
Opera lui Eugen Ionescu a constituit obiectul a zeci de cărţi şi sute de studii, teze de doctorat, colocvii internaţionale, simpozioane şi festivaluri. Criticii disting, în general, două perioade sau maniere ale teatrului ionescian. Prima cuprinde piese scurte, cu personaje elementare şi mecanice, cu limbaj aberant şi caracter comic predominant: Cântăreaţa cheală, Lecţia, Scaunele şi altele. A doua încadrează piese ca Ucigaş fără simbrie, Rinocerii, Regele moare etc., în care apare un personaj principal, un mic funcţionar modest sau rege visător şi naiv, cu numele de Beranger sau Jean. În aceste piese acţiunea şi decorul capătă importanţă, limbajul este mai puţin derutant şi comicul este înlocuit progresiv cu tragicul. Temele predominante sunt singurătatea şi izolarea, falsitatea, vacuitatea. Obsesia morţii este marea forţă motrice a operei lui Eugen Ionescu, de la moartea gândirii şi limbajului la moartea neînţeleasă şi neacceptabilă a individului. Prin ce minune, atunci, geniul autorului creează în mod paradoxal comicul? Nici didactic, nici moralizant, antisentimental şi anticonvenţional, teatrul lui Ionescu este un teatru-joc, un joc adevărat, deci liber şi straniu, pur şi sincer, provocator, un lanţ pasionant, vertiginos şi în toate direcţiile. De fapt, comedia şi tragedia se împletesc necontenit, drumul luminos de comedie devine drumul spre întuneric, spre moarte.
[modifică] Opera
[modifică] Dramaturgie
- Cântăreaţa cheală (1950)
- Lecţia (1951)
- Scaunele (1952)
- Victimele datoriei (1953)
- Amadeu (1954)
- Jacques sau supunerea (1955)
- Ucigaş fără simbrie (1957)
- Rinocerii (1959)
- Regele moare (1962)
- Pietonul văzduhului (1963)
- Setea şi foamea (1966)
- Delir în doi (1967)
- Jocul de-a măcelul (1970)
- Macbett (1972)
- Ce formidabilă harababură (1973)
- Omul cu valize (1975)
- Călătorie în lumea morţilor (1980)
[modifică] Eseuri. Proză literară
- La Photo du Colonel (1962)
- Note despre teatrul de avangardă (1962)
- Note şi contranote (1966)
- Jurnal în fărâme (1967)
- Prezent trecut, trecut prezent (1968)
- Descoperiri (1969)
- Solitarul (1973)
- Situaţii şi perspective (1980)
- Căutarea intermitentă (1988)
[modifică] Bibliografie selectivă
- Gelu Ionescu,Anatomia unei negaţii. Scrierile lui Eugen Ionescu în limba română (1927-1940), Bucureşti, Ed. Minerva, col. Universitas, 1991 ISBN 973-21-0218-7
- Marta Petreu, Ionescu în ţara tatălui, Cluj-Napoca, Ed. „Biblioteca Apostrof”, col. „Ianus”, 2001 ISBN 973-9279-48-1
- Alexandra Laignel-Lavastine, Cioran, Eliade, Ionesco: L'Oubli du fascisme, Paris, Presses Universitaires de France - PUF, (Perspectives critiques), 8 avril 2002 ISBN 2130517838
- Laura Pavel, Ionesco. Anti-lumea unui sceptic, Piteşti, Ed. Paralela 45, 2002 ISBN 973-593-686-0
- Marie-France Ionesco, Portretul scriitorului în secol (traducere din franceză de Mona Ţepeneag), Bucureşti, Ed. Humanitas, 2003 ISBN 973-50-0400-3
- Matei Călinescu, Eugène Ionesco: teme identitare şi existenţiale, Iaşi, Ed. Junimea, 2006
[modifică] Legături externe
- Pagina lui Eugène Ionesco
- Publicaţii de Eugène Ionesco - Editura Humanitas
- O bibliografie completă în limba franceză
- Giovanni Rotiroti, La comunità senza destino. Ionesco, Eliade, Cioran all'ombra del "Criterion"
- Un interviu cu Eugen Ionescu
Warning: Default sort key "Ionesco, Eugène" overrides earlier default sort key "Ionescu, Eugen".