Drapelul Ungariei
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Drapelul Ungariei, zis şi drapelul maghiar este simbolul oficial al Republicii Ungare şi totodată este simbolul al naţiunii maghiare. Drapelul oficial de stat şi civic este format din trei benzi orizontale de dimensiuni egale, în culorile roşu, alb şi verde.
Cuprins |
[modifică] Istoric
Culorile sale îşi au originea din Stema Ungariei, (culoarea argintie fiind înlocuită de cea albă, conform regulilor din heraldică), iar folosirea lor drept culorile naÅ£iunii maghiare a apărut în anii de reformă. Conform interpretării romantice a secolului XIX, banda roÅŸie simbolizează „putereaâ€, banda albă „fidelitatea†şi banda verde „speranÅ£aâ€. Pe de altă parte, tricolorul se lega totodată de drapelul revoluÅ£iei franceze, iar prin preluarea acestei idei a drapelului naÅ£ional francez se făcea legătura ÅŸi cu revoluÅ£ia.
După înăbuşirea revoluţiei din 1848 – 49 a fost interzisă folosirea tricolorului maghiar, acesta revenind în drept după Ausgleich-ul din 1867.
[modifică] Folosirea sa în prezent
Drapelul Ungariei nu s-a schimbat după înlăturarea puterii comuniste din 1990.
Spre deosebire de alte ţări, Constituţia Maghiară nu precizează dimensiunile drapelului. Ca urmare, o Hotărâre Guvernamentală din 2000 a precizat că drapelul oficial de stat este proporţionat 1:2. Oficial, ca drapel civic se pot folosi atât drapelele de 2:3, cât şi cele noi de 1:2.
Conform unei legi din 1957, drapelul maritim civic oficial al Ungariei, este tricolorul de 2:3.
Drapelul militar are ca bază drapelul armatei revoluÅ£ionare maghiare, folosit în revoluÅ£ia din 1848 – 1849. Conform legii LXXXIII din 1995, drapelul are un fundal alb, pe care se situează Stema Ungariei, având pe partea stângă o ramură de ulm, iar pe partea dreaptă o ramură de măslin. ÃŽntre drapelul militar al armatei de uscat ÅŸi cel maritim apar două diferenÅ£e: situarea stemei faţă de lance, la cel maritim stema este situată mai spre stânga, mai aproape de lance; marginea drapelului maritim este ornamentată cu mici triunghiuri roÅŸii ÅŸi verzi, amplasate alternativ, în loc de ornamentul cu „flacăriâ€, aflat pe cel terestru. ProporÅ£ia nu este precizată, dar se foloseÅŸte raportul de 3:4.
Cu ocazia sărbătorilor oficiale, de multe ori se folosesc toate 23 de drapele istorice maghiare. ÃŽntre acestea se află ÅŸi Drapelul Ãrpád, ca drapel naÅ£ional neoficial. (A nu se confunda cu drapelul secundar folosit de Partidul Crucilor cu SăgeÅ£i.)
[modifică] Galerie
Drapelele tricolore de stat ÅŸi civice ale Ungariei:
|
Drapel civic folosit în anii de reformă şi în timpul revoluţiei din 1848 – 49. |
Drapel de stat din perioada Monarhiei Austro-Ungare (1867 – 1918). |
Drapelul de stat a Ungariei în timpul Republicii Ungare a Sfaturilor (1919). |
Drapelul de stat a Regatului Ungariei (1919 – 1946). |
|
Drapel de stat folosit între anii 1946 – 1949 ÅŸi 1956 – 1957, cu „Stema Kossuthâ€. |
Drapel de stat folosit între anii 1949 – 1956, cu „Stema Rákosiâ€. |
Drapel civic din timpul revoluÅ£iei maghiare din 1956. S-a decupat din drapel „Stema Rákosiâ€. |
Drapel de stat din perioada 1957 – 2000. Din 2000 se foloseşte ca drapel civic. |
Notă: conform Legii LXXXIII. din 1995, ca drapel neoficial, (drapel civic) se pot folosi toate drapelele în afara celui folosit între anii 1949 – 1956, aceasta conţinând o stea roşie - însemn absolutist, interzis prin lege în Ungaria.
[modifică] Vezi şi
[modifică] Note
- ^ a b c d e Vezi şi explicaţiile pictogramelor
internaţionale pe Wikipedia în limba engleză, la pagina en:Flag terminology.
[modifică] Bibliografie
- Legea LXXXIII. din 1995 complex.hu, accesat 2008-06-25
- Tibor Dömötörfi: A magyar cÃmer és zászló útja (română Istoria steagului ÅŸi stemei ungureÅŸti) historia.hu, accesat 2008-06-25
[modifică] Legături externe
|
|
||
|---|---|---|
| Apărare • Aşezări • Capitala • Climă • Conducători • Cultură • Demografie • Drapel • Economie • Floră • Faună • Educaţie • Geografie • Hidrografie • Istorie • Împărţire administrativă • Oraşe • Politică • Sănătate • Sport • Stemă • Turism | ||
| Atlas • Cioturi • Formate • Imagini • Portal | ||
|
|
|
|---|---|
| Albania • Andorra • Armenia • Austria • Azerbaidjan • Belarus • Belgia • Bosnia şi Herţegovina • Bulgaria • Croaţia • Cipru • Republica Cehă • Danemarca • Elveţia • Estonia • Finlanda • Franţa • Georgia • Germania • Grecia • Islanda • Irlanda • Italia • Letonia • Liechtenstein • Lituania • Luxemburg • Republica Macedonia • Malta • Moldova • Monaco • Muntenegru • Norvegia • Polonia • Portugalia • Regatul Unit • România • Rusia • San Marino • Serbia • Slovacia • Slovenia • Spania • Suedia • Turcia • Ţările de Jos • Ungaria • Ucraina • Vatican |