De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Diogene din Sinope, Cinicul (Greacă:Διογένης) (c.412 î.Hr. - 322 î.Hr.), filozof grec din şcoala cinică, născut la Sinope.

Încă din timpul vieţii, Diogene devine, ca nici un alt filozof antic, personaj de legendă; potrivit tradiţiei, Alexandru cel Mare ar fi rostit: "Dacă nu eram Alexandru, aş fi vrut să fiu Diogene". Sosit cu tatăl său Hicesias în exil la Atena, Diogene ajunge discipol al sofisticatului Antistene. A încercat să exemplifice cu modul său de viaţă ascetic principiile curentului filozofic al cărui fondator este considerat acesta din urmă - cinismul - şi anume o existenţă la limita necesarului supravieţuirii şi un dispreţ suveran faţă de convenţiile şi principiile societăţii.

Diogene, care se considera "cetăţean al lumii", rămas la un moment dat fără casă, îşi improvizează o locuinţă într-un butoi. Purta iarna ca şi vara aceeaşi haină, cerşea ca să mănânce şi-i batjocorea neîncetat pe orăşeni pentru modul de a trăi. Vieţuind după propria-i spusă asemenea unui câine (Kyon), doctrina sa a primit în secolul IV numele de cinism.

Crates din Teba, elevul său, a adunat principiile lui filosofice, din care nu ne-au parvenit decât o serie de aforisme. Printre admiratorii săi se numără Lucian din Samosata şi Iulian Apostatul.

Potrivit legendei, Diogene umbla uneori prin Agora Atenei, în plină zi, cu o lampă în mână, "în căutarea unui om".^[1] Atitudinile sale şocau şi provocau atenianul simplu, ele ilustrând însă întotdeauna o idee adevărată, lucru care îi aduce admiraţia şi renumele.

După scrierile lui D.Laertios, Diogene ar fi murit în aceeaşi zi în care Alexandru cel Mare murea la Babilon. Până în zilele noastre, numeroşi filozofi au avut în Diogene un model absolut de sinceritate, şi mai ales un exemplu rar de adecvare între idei şi viaţă.

[modifică] Note

1. ^ Diogenes Laërtius, vi. 41.