De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Pentru orice alte utilizări, vedeţi Carl (dezambiguizare)

Acest articol sau această secţiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteţi ajuta găsind susţinere bibliografică pentru conţinutul paginii.

Carl Gustaf Emil Mannerheim

Al 6-lea PreÅŸedinte al Finlandei
ÃŽn funcÅ£ie în perioada
4 august, 1944 â€“ 8 martie, 1946
Precedat de	Risto Ryti
Urmat de	Juho Kusti Paasikivi
Născut	4 iunie, 1867, Askainen, Finlanda
Decedat	28 ianuarie, 1951, Lausanne, Elveţia
Semnătura

Baronul Carl Gustaf Emil Mannerheim (AFI: [karl gustɑv emil mɑnerhei̥m]) (4 iunie 1867-28 ianuarie 1951) a fost un militar şi politician finlandez. A fost cel de al şaselea preşedinte al Finlandei (1944–1946). Şi-a început cariera militară în Armata Imperială Rusă, devenind conducător al armatei în timpul războiului civil finlandez din 1918 şi apoi in timpul celui de al Doilea Război Mondial. Este primul şi singurul care a primit titlul de Mareşal al Finlandei.

Cuprins 1 Viaţa civilă 2 Ofiţer în Armata Imperială Rusă 3 De la victoria în războiul civil la conducerea statului 4 Perioada interbelică 5 Conducător al armatei 6 Sfârşitul războiului şi o scurtă preşedinţie 7 Ultima parte a vieţii 8 Cariera militară [5] 9 Decoraţii şi Onoruri 10 Vezi şi 11 Note 12 Legături Externe

[modifică] Viaţa civilă

Mannerheim s-a născut în Askainen, în Finlanda, într-o familie fino-suedeză cu rădăcini daneze care a fost înnobilată în 1768. Tatăl acestuia, contele Carl Robert, a fost poet şi om de afaceri. Afacerile nu au mers bine şi după un timp a dat faliment, după care a mers la Paris unde a dus o viaţă de artist. Mama sa, Hedvig Charlotta von Julin, a fost fiica unui om bogat, Johan Jacob von Julin care era proprietarul companiei "Fiskars". Fiind cel de al treilea fiu, Mannerheim moşteneşte titlul de baron (vapaaherra în finlandeză; doar fiul cel mare moştenea titlul de conte).

În 1881 mama sa moare lăsând cei şapte copii în grija rudelor. Unchiul din partea mamei, Albert von Julin, îi va fi tutore lui Mannerheim. Datorită înrăutăţirii situaţiei materiale a familiei, Mannerheim a fost trimis la o şcoala militară în Hamina, la vârsta de 15 ani. Mai târziu a fost exmatriculat pentru motive disciplinare în 1886. După aceea absolvă Liceul Privat din Helsinki, trecând admiterea la universitate in iunie 1887. Imediat după aceea a plecat la Sankt Petersburg, unde a fost admis la Şcoala de Cavalerie "Nicolae". În acea vreme Finlanda era un Mare Ducat în uniune personală cu Rusia. Promovează în 1889 şi este avansat la gradul de "cornet", lucrând în Polonia la un regiment de dragoni.

[modifică] Ofiţer în Armata Imperială Rusă

Pe urmă, în ianuarie 1891, Mannerheim a fost transferat să lucreze în Garda de Cavaleri a Majestăţii Sale Maria Feodorovna în Sankt Petersburg. Familia sa a aranjat pentru el să se însoare cu Anastasie Arapova (1872-1936), fiica generalului maior Nikolai Arapov, în mare masură din motive economice. Au avut împreună două fiice, Anastasie (1893-1977) şi Sophie (1895-1963). Căsnicia s-a sfârşit in mod neoficial în 1902 şi apoi cu un divorţ formal in 1919.

Mannerheim a slujit în Garda de Cavaleri până în 1904. Mannerheim a devenit un expert în cai, cumpărând cai pentru armată. În octombrie 1904 a fost trasferat la regimentul 52 "Nejin" de dragoni în Manciuria unde a fost avansat ca locotenent-colonel. Mannerheim a luptat în războiul ruso-japonez şi a fost avansat la gradul de colonel pentru curajul în bătălia de la Mukden.

La întorcerea din război, Mannerheim a petrecut un timp în Finlanda şi Suedia 1905-1906. Ca reprezentant al ramurii de baron a familiei sale a participat la ultima întrunire a Dietei Finlandeze. De asemenea a condus o expediţie în China, călătorind de la Taşkent la Kaşgar din iulie în octombrie 1906, cu omul de şţiinţă francez, Paul Pelliot. La scurt timp a condus o alta expediţie în toamna anului 1908. În aceasta calatorie l-a întâlnit pe Dalai Lama. Pe lângă scopuri ştiinţifice (antropologie), expediţia a urmărit şi interese strategice.

După această călătorie, în 1909 a fost trimis ca comandant în regimentul al 13-lea de cavalerie "Vladimir". În următorul an Mannerheim a fost avansat la gradul de general maior şi trimis să comande Garda Cavalerească a Majestaţii Sale în Varşovia. În 1912 ajunge să facă parte din anturajul Imperial. La începutul anului 1914, lui Mannerheim i s-a acordat comanda brigăzii de cavalerie din Varşovia. În scurt timp Germania a declarat război Rusiei iar trupele lui Mannerheim au luptat în sudul Poloniei unde a fost martorul distrugerii zonei rurale poloneze.^[1]

În Primul Război Mondial, Mannerheim a fost comandant de cavalerie pe frontul Austro-Ungar şi Român. Mannerheim a comandat pe frontul românesc o unitate de luptă ruso-română localizată pe Carpaţi^[2]. După ce dovedeşte competenţă în timpul luptelor împotriva forţelor Austro-Ungare, va fi onorat cu una din cele mai înalte distincţii ale Rusiei Imperiale, Crucea Sfântului Gheorghe, clasa IV. În 1915 Mannerheim ia comanda diviziei a 12-a de cavalerie şi, după Revoluţia din Februarie 1917, trece la comanda corpului al 6-lea de cavalerie în vara anului 1917. În aprilie 1917 Mannerheim a fost avansat la gradul de general locotenent. Totuşi, a căzut în dizgraţia noului guvern care îl privea ca pe unul din ofiţerii ce nu a susţinut revoluţia. Mannerheim devine anticomunist convins. În septembrie este eliberat din funcţie, când bolnav fiind cade de pe cal. Acum a rămas în rezervă aşteptând să se însănătoşească în Odesa. Îşi dă demisia şi apoi se întoarce în Finlanda în decembrie 1917.

[modifică] De la victoria în războiul civil la conducerea statului

În ianuarie 1918, Senatul noii Finlande independentă, avându-l preşedinte pe Pehr Evind Svinhufvud, îl însărcinează pe Mannerheim cu comanda aproape neexistentei armate a Finlandei, care era la acea vreme nimic mai mult de câţiva soldaţi ai Gărzii Albe. Misiunea lui era să apere guvernul în timpul războiului civil. El a acceptat poziţia în ciuda discomfortului pe care îl avea ştiind influenţa germană în guvern. Şi-a stabilit sediul în Seinäjoki şi a început acţiunea de dezarmare a garnizoanelor ruseşti rămase ce dispuneau de 42.500 trupe. În timpul acestui război (Război al Libertăţii, cum îl numeau Albii), Manerheim a fost promovat ca General de Cavalerie (Ratsuväenkenraali) în martie 1918.

După victoria Albilor, Mannerheim şi-a dat demisia din funcţia de comandant al armatei, dezamagit fiind de influenţa crescândă a Germaniei în politica şi armata finlandeză. Se temea de reacţia Aliaţior faţă de atitudinea progermană a Finlandei în ultimele luni ale Primului Război Mondial. Cautând o modalitate să se îndepărteze de guvernul Finlandez, Mannerheim a plecat în Suedia, în iunie 1918 să viziteze rudele. Astfel Mannerheim a fost absent în perioada ce a urmat războiului civil, perioadă nefastă, cu foamete, boli şi procese pentru judecarea Roşilor în închisori. În timpul războiului el încercase să oprească "Teroarea albă" şi închiderea în masă a acestora.

În Suedia, Mannerheim a purtat discuţii cu diplomaţi ai Aliaţilor în Stockholm, prezentându-şi atitudinea de opoziţie faţă de politica pro-germană a guvernului finlandez şi suportul său pentru Aliaţi. În octombrie 1918, a fost trimis în Marea Britanie şi Franţa din partea guvernului finlandez pentru a încerca să obţină recunoaştera independenţei Finlandei de către Marea Britanie şi Statele Unite. În decembrie a fost chemat înapoi în Finlanda de la Paris după ce a fost ales "Proctector al Statului" (sau Regent,Valtionhoitaja; Riksföreståndare), deţinând această funcţie din 12 decembrie, 1918 până în 27 iulie, 1919^[3]. Au fost chiar monarhişti care doreau să îl facă Rege al Finlandei.

După ce Frederick Charles of Hesse, ales rege al Finlandei ridică suspiciuni Aliaţilor, Mannerheim asigură recunoaşterea Finlandei independente din Marea Britanie şi Statele Unite. De asemenea a obţinut ajutor de alimente pentru a evita foametea în ţară. Cu toate că era un anti-bolşevic înflăcărat, el a refuzat o alianţă cu forţele Ţariste deoarece acei generali nu ar fi recunoscut independenţa Finlandei. După votarea noii costituţii, Mannerheim participă la primele alegeri prezidenţiale, susţinut de Partidul Coaliţiei Naţionale şi de Partidul Popular Suedez. El a pierdut alegerile în Parlament în favoarea lui Kaarlo Juho Ståhlberg şi ca urmare s-a retras din viaţa publică.

[modifică] Perioada interbelică

În perioada interbelică, Mannerheim nu a deţinut nici o poziţie publică. Asta s-a datorat în mare masură faptului că era privit ca o persoană controversată pentru opoziţia afişată Bolşevicilor, dorinţa sa pentru intervenţia Finlandei de partea forţelor ţariste în timpul războiului civil rus şi antipatia socialiştilor finlandezi care îl vedeau ca "General Alb". În aceşti ani activităţile lui au fost mai degrabă umanitare. El a sprijinit Crucea Roşie Finlandeză şi a creat "Fundaţia Copiii lui Mannerheim".

În 1929 a refuzat dorinţa radicalilor de dreapta de a deveni dictator militar de facto, totuşi a susţinut Mişcarea Lapua, ce ducea politică semi-fascistă. După ce Pehr Evind Svinhufvud a fost ales preşedinte în 1931, el l-a însărcinat pe Mannerheim cu conducerea Consiliului Apărării Finlandei. În acelaşi timp Mannerheim a primit promisiunea scrisă ca în eventualitatea unui râzboi sâ devină conducător al Finlandei (succesorul lui Svinhufvud, Kyösti Kallio a reînnoit această promisiune în 1937). În 1933 Mannerheim a primit titlul de Mareşal (sotamarsalkka, fältmarskalk). În acest timp, Mannerheim a câştigat respectul publicului, inclusiv a multor socialişti care au început să îl privească ca pe o adevărată personalitate naţională. Această stare de spirit a fost menţinută de discursuri publice în care susţinea reconcilierea părţilor ce au luptat în războiul civil şi nevoia de concentrare asupra unităţii naţionale şi apărării.

Mannerheim a susţinut industria militară a Finlandei şi a încercat (zadarnic) să înfiinţeze o uniune militară cu Suedia. Totuşi, reînarmarea Finlandei nu s-a putut realiza aşa bine după cum el spera şi astfel nu privea optimist ideea de război. A avut de asemenea multe dispute cu diverşi miniştri şi a semnat multe hârtii de demisie.

[modifică] Conducător al armatei

Vezi şi Războiul de iarnă, Războiul în continuare şi Războiul Laponiei

Când negocierile cu Uniunea Sovietică au eşuat în 1939, Mannerheim acceptă din nou poziţia de conducător al armatei Finlandei în caz de război. Şi-a reorganizat sediile în Mikkeli. În mod oficial el devine conducător al armatei după atacul sovieticilor pe 30 noiembrie. Ajutorul său strategic a fost General locotenentul (Kenraaliluutnantti în finlandeză) Aksel Airo. Generalul Rodolf Walden, prieten apropiat al lui Mannerheim, a fost trimis ca reprezentant al armatei în guvern din 3 decembrie 1939 până în 27 martie 1940 după care a devenit ministru al apărării în următorul guvern.

În timpul războiului de iarnă şi războiului de continuare, Mannerheim a stat în sediul său de la Mikkeli dar a facut de asemenea multe vizite la front. Între războaie a continuat să fie conducător al armatei, care conform literei legii ar fi trebuit cedată din nou preşedintelui (Kyösti Kallio şi Risto Ryti). Războiul de iarnă s-a încheiat cu tratatul de pace de la Moscova, în 12 martie 1940. În acest război care a durat 105 zile, finlandezii aveau la dispoziţie 9 divizii de 15.000 soldaţi fiecare, iar sovieticii 45 a câte 18.000 de soldaţi. De asemenea echipamentul militat finlandez era total în inferioritate: 324 de tunuri vechi, 112 tunuri antitanc şi 96 de avioane. Armata roşie a angajat în luptă 3.000 de tancuri şi 2.500 avioane. Pregătirea superioară a soldaţilor finlandezi şi buna strategie a lui Mannerheim au învins superioritatea materială şi umană a inamicului. Pierderile acestui război se estimează la 48.000 de morţi şi 158.000 de răniţi pantru URSS şi 25.000 de morţi şi 44000 răniţi de partea finlandeză. Finlandezii au pierdut 61 de avioane iar ruşii 872. ^[4]

În timpul războiului de continuare, Mannerheim a menţinut relaţiile cu Germania Nazistă cât de formale posibil şi s-a opus cu succes propunerii lor pentru un tratat de alianţă. Mannerheim de asemenea s-a opus cu stricteţe ca trupele lui să participe la Asediul Leningradului.

Aniversarea de 75 de ani a lui Mannerheim din 4 iunie, 1942 a fost un prilej major. Guvernul i-a acordat titlui unic de Mareşal al Finlandei (Suomen Marsalkkaîn finlandeză, Marskalken av Finland în suedeză). A fost primul şi singurul care a primit acest titlu. O vizită surpriză a lui Adolf Hitler în această zi a fost neplacută şi chiar jenantă.

[modifică] Sfârşitul războiului şi o scurtă preşedinţie

În iunie 1944, Mannerheim şi-a dat seama că acceptarea pactului pe care îl cerea ministrul de externe al Germaniei, Joachim von Ribbentrop era necesară, întrucat ofensiva sovieticilor devenea tot mai ameninţătoare. Chiar şi în acest moment Mannerheim reuşeste să păstreze distanţă faţă de acest tratat şi astfel sarcina de semnare a tratatului a căzut pe preşedintele Risto Ryti, iar tratatul este cunoscut sub numele de Pactul Ryti-Ribbentrop. Acest pact preciza printe altele că Finlanda să continue războiul cu URSS. În scurt timp Ryti demisionează şi este urmat de Mannerheim în poziţia de preşedinte.

Aceasta manevră a fost făcută întrucât se ivise posibilitatea Finlandei de a ieşi din razboi folosind diplomaţia şi Mannerheim era în măsură să asigure acest lucru dată fiind prestanţa sa. De asemenea Germania era slăbită, iar ofensiva de vară a URSS fusese oprită. Iniţial Mannerheim a refuzat postul deoarece nu erau posibile alegeri generale dar în final a acceptat în urma unui vot parlamentar.

În scurt timp războiul de continuare se sfârşeşte iar condiţiile de pace impuse Finlandei au fost dure. Totuşi nu la fel de dure ca acelea impuse statelor ce urmau să sfârşească după Cortina de Fier, în ciuda concesiilor teritoriale masive Finlanda păstrându-şi independenţa precum şi democraţia şi economia de piaţă. De asemenea, Finlanda a fost nevoită să achite reparaţii de război masive şi să lupte în războiul din Laponia împotriva trupelor germane din nordul ţării.

Mannerheim demisionează din funcţia de preşedinte pe 4 martie 1946 având ca motiv deteriorarea sănătăţii. A fost urmat în funcţie de prim ministrul său rusofil Juho Kusti Paasikivi.

[modifică] Ultima parte a vieţii

După demisia de la preşedinţie, Mannerheim pleacă în Lohja intenţionind să-şi petreacă restul vieţii acolo. Din păcate în iunie 1946 a trebuit să facă o operaţie de urgenţă din cauza perforării ulcerului iar în octombrie acelaşi an a fost diagnosticat cu ulcer duodenal. La începutul anului 1947 i s-a recomandat să meargă în sanatoriul Valmont din Montreux, Elveţia pentru refacere şi pentru a-şi scrie memoriile. Valmont urma să fie principala reşedinţă a lui Mannerheim pentru restul vieţii. Totuşi se întorcea regulat în Finlanda şi a vizitat Suedia, Franţa şi Italia.

Carl Gustaf Emil Mannerhein a murit pe 28 ianuarie, 1951 în spitalui din Lausanne, Elvetia. A fost înmormântat pe 4 februarie în cimitirul Hietaniemi din Helsinki în cadrul unor funeralii de stat. A rămas în memoria finlandezilor până în ziua de astăzi ca unul dintre cei mai mari oameni ai Finlandei.

[modifică] Cariera militară ^[5]

• Locotenent colonel, 7 octombrie 1904
• Colonel, 29 noiembrie 1905
• General maior, 13 februarie 1911
• General locotenent, 25 aprilie 1917
• General al cavaleriei, 7 martie 1918
• FeldmareÅŸal (distincÅ£ie între generali, a nu se confunda cu mareÅŸal), 19 mai 1933
• Titlul de MareÅŸal al Finlandei (la aniversarea de 75 ani), 4 iunie 1942

[modifică] Decoraţii şi Onoruri

• Cavaler (1902), OfiÅ£er (1910), Crucea Mare (1939), al Legiunii de Onoare (FranÅ£a)
• Ordinul Sf. Anna, gradul II (Imperiul Rus) (1906)
• Ordinul Sf. Stanislaus, clasa II (Imperiul Rus/Polonia) (1906)
• Ordinul Sf. Vladimir, gradul IV (Imperiul Rus) (1906)
• Cavaler clasa IV, Crucea Sfântului Gheorghe (Imperiul Rus) (1914)
• Crucea Libertăţii, clasa IV, Ordinul Crucii Libertăţii (Finlanda) (1918)
• Comandor Marea Cruce, Ordinul Sabiei (Suedia) (1918)
• Cavaler Ordinul Seraphim (Suedia) (1919)
• Cavaler Ordinul Elefantului (Danemarca) (1919)
• Crucea de Fier, clasa I ÅŸi II (1918) cu 1939 bare (1942) ÅŸi Crucea Cavalerului Crucii de Fier (1942) cu Frunze de Stejar (1944) (Germania)
• Cavaler Marea Cruce, Ordinul Imperiului Britanic (GBE) Regatul Unit (1938)
• Cavaler al Crucii Mannerheim, clasa I ÅŸi II, Ordinul Crucii Libertăţii (Finlanda) (1941)
• Ordinul Mihai Viteazul, clasa I (România) (1941)

[modifică] Vezi şi

• Linia Mannerheim

[modifică] Note

[modifică] Legături Externe

• Despre expeditia in Asia

Predecesor: Risto Ryti

Preşedinte al Finlandei 1944–1946

Succesor: Juho Kusti Paasikivi

v â€¢ d â€¢ m PreÅŸedinÅ£i ai Finlandei
Kaarlo Juho St̴hlbergʉۢ Lauri Kristian Relanderʉۢ Pehr Evind Svinhufvudʉۢ Ky̦sti Kallioʉۢ Risto Rytiʉۢ Carl Gustaf Emil Mannerheimʉۢ Juho Kusti Paasikiviʉۢ Urho Kekkonenʉۢ Mauno Koivistoʉۢ Martti Ahtisaariʉۢ Tarja Halonen